///**/

Servicii Spitalul Zetta

Abdominoplastie

Abdominoplastia este interventia chirurgicala prin care se inlatura excesul de grasime sau piele din zona abdominala si, deseori, se repara musculatura abdominala slabita sau distantata, creand un perete abdominal mai plat si mai ferm. Abominoplastia poate fi totala sau asociata cu lipoaspiratia.

Multi dintre noi ne dorim un abdomen plat, o piele tonifiata si facem eforturi sa obtinem acest lucru prin exercitii fizice, controlul greutatii si un regim alimentar adecvat. Uneori, insa, aceste metode nu sunt suficiente pentru indeplinirea acestui obiectiv. Chiar si persoanele care au o greutate normala si un corp bine proportionat pot sa aiba un abdomen evidentiat, lax, cu un tonus muscular slab. Abdominoplastia elimina vergeturile.

Care sunt cauzele aparitiei excesului de grasime sau piele din zona abdominala?

  • Sarcina
  • Avansarea in varsta
  • Variatiile mari de greutate
  • Ereditatea
  • Interventiile chirurgicale anterioare

Abdominoplastia este o interventie foarte individualizata si trebuie sa o faceti pentru dumneavoastra, nu pentru a indeplini dorintele altcuiva sau pentru a semana unei imagini ideale.

Cate tipuri de abdominoplastie exista?

1. Abdominoplastie totala: este o interventie chirurgicala mai extinsa. include atat o incizie de-a lungul zonei inferioare a abdomenului cat si o incizie la nivelul buricului; se elimina excesul de piele de deasupra buricului pana in zona pubisului; se aliniaza si se intaresc muschii abdominali;

2. Abdominoplastie partiala(mini-abdominoplastia): se potriveste persoanelor cu piele laxa si celor care au tesut adipos localizat sub ombilic insa cu un grad mediu spre mic; in cazul acestei interventii se face o singura incizie; dimensiunea inciziei variaza in functie de necesitate si se poate intinde pe toata lungimea abdomenului. Ombilicul nu este repozitionat ci doar separat de tesuturile inconjuratoare. etc.

3. Abdominoplastie modificata: este o interventie chirurgicala care se situeaza intre cea totala si cea partiala. Este ideala pentru pacientii care au muschii subombilicali slabiti si tesutul adipos lasat in mod nenatural.

4. Abdominoplastie extinsa: este interventia chirurgicala care se extinde catre coapse si flancuri. in cazul acestei interventii, taieturile sunt prelungite pe lateral, de o parte si de alta a taliei; in acest fel se poate elimina excesul de grasime si piele din zona soldurilor si a coapselor. In cadrul operatiei se creaza un nou ombilic in armonie cu noul contur corporal.

5. Abdominoplastie circumferentiala (lifting corporal inferior): este ideala pentru pacientii care au pierdut masiv din greutate in urma unei operatii bariatrice si se confrunta cu cantitati masive de piele lasata. Se realizeaza o incizie in jurul taliei, se tonifiaza muschii si se elimina pielea si tesutul adipos in exces. In cadrul interventiei se creeaza un nou ombilic si se efectueaza un lifting de fese si coapse.
6. Abdominoplastie inversa (in T): se refera la pacientii care au probleme in zona superioara a abdomenului. Excesul de tesut adipos se elimina printr-o tehnica verticala ascendenta, cicatricile fiind ascunse in pliul sanilor. Astfel se obtine o talie mai subtiata iar pozitia initiala a ombilicului este pastrata.

Pentru un rezultat mai bun oricare dintre toate aceste tipuri de abdominoplastie poate fi asociat cu liposuctie care asigura o remodelare corporala mai precisa.

Ce complicatii pot aparea in urma acestei interventii?

Ca orice interventie chirurgicala si abdominoplastie presupune riscuri precum:

  • sangerari
  • infectii
  • acumulare de lichid
  • schimbari ale sensibilitatii in zona inciziilor
  • necroze ale tesuturilor
  • hematoame si seroame
  • lipsa de sensibilitate
  • deschideri ale suturilor
  • schimbarea formei buricului
  • reactii adverse la anestezie

Cum ne pregatim pentru interventia de abdominoplastie?

  • cu 2 saptamani inainte de operatie este interzisa aspirina si medicamentele ce au in componenta lor aceasta substanta;
  • de regula operatia trebuie facuta in afara perioadei menstruale;
  • in cazul unei raceli sau infectii in organism, operatia trebuie amanata.
  • evitati expunerea in exces la soare inainte de operatie;
  • in cazul unei raceli, operatia trebuie amanata;
  • nu urmati o dieta drastica inainte de interventie intrucat poate intarzia vindecarea;
  • nu mancati si nu beti nimic dupa miezul noptii dinaintea operatiei;
  • anuntati personalul medical daca aveti probleme de sanatate (tensiune, probleme vasculare, infarct, diabet, probleme pulmonare, probleme cu sangerarea, epilepsie,
  • probleme neurologice, alergii la diverse medicamente);
  • in cazul fumatorilor, trebuie sa va lasati cu cel putin 1-2 saptamani inainte de operatie si puteti relua aceasta activitate la minimum 2 saptamani dupa operatie.

Cum decurge operatia de abdominoplastie?

Abdominoplastia este o interventie care se realizeaza cu anestezie generala. Are o durata intre 2 si 5 ore, in functie de complexitatea cazului. Cel mai frecvent se incizieaza in partea inferioara a abdomenului, sub linia chilotului.

Apoi medicul face o a doua incizie in jurul buricului, eliberandu-l de tesuturile din jur. Se detaseaza pielea si tesutul adipos de pe musculatura. Daca este cazul, se intaresc muschii abdominali.

Pielea si tesutul gras vor fi intinse in jos si se indeparteaza excesul. De cele mai multe ori este necesara repozitionare ombilicului. Se taie o noua gaura pentru buric, care este apoi fixat in aceasta. Pentru a evita cumularea de sange in zona operata, medicul va pozitiona 1-2 tuburi de dren timp de cateva zile.

Cat timp dureaza recuperarea?

Recuperarea dupa interventia de abdominoplastie este una de lunga durata si care presupune multa rabdare din partea pacientului. Imediat dupa interventie se va pune un corset special (burtiera) care va trebui sa fie purtat timp de minimum 4 saptamani in functie de recomandarile medicului. Dupa interventie pacientul trebuie sa se ridice cat poate mai repede, sa nu forteze desigur, pentru a evita formarea cheagurilor de sange. Medicul va recomanda medicamente pentru durere astfel incat sa depasiti mult mai usor aceasta perioada. Firele se vor scoate la 12 zile de la operatie. Ulterior perioadei de 2 saptamani – o luna, doctorul recomanda o gimnastica medicala usoara pentru tonifierea musculaturii abdominale.

In urma interventiei de abdominoplastie raman cicatrici? In cat timp se vindeca acestea?

Abdominoplastia este o interventie complexa care presupune cicatrici, insa suportabile raportate la efectul acesteia. Intr-un interval de 6 luni de la operatie acestea se inrosesc si se umfla. Dupa aproximativ 9 luni / 1 an ele se aplatizeaza si se deschid la culoare. Ele sunt facute in asa fel incat sa poata fi ascunse de linia chilotului sau a costumului de baie. Se recomanda evitarea expunerii la soare timp de 1 an de la operatie, pentru a nu risca colorarea inestetica a cicatricelor. Desigur medicul va va recomanda unguente care amelioreaza in timp aspectul estetic al acestora.

Cat timp dureaza rezultatele?

Desi rezultatele abdominoplastiei sunt, tehnic vorbind, permanente, exista cazuri in care acestea pot fi diminuate de fluctuatiile mari de greutate. Din acest motiv, ar fi bine ca cei care doresc sa slabeasca substantial si femeile care au in plan o sarcina, sa amane interventia chirurgicala de acest tip pana la stabilizarea greutatii.

Care sunt preturile interventiei de abdominoplastie?

Preturile difera in functie de cat de extinsa este interventia, daca vorbim de o miniabdominoplastie sau una completa asociata cu lipoaspiratie, etc. Medicul dumneavoastra va va oferi detalii despre costurile abdominoplastiei in urma unei consultatii si a unei evaluari fizice a fiecarui caz in parte.

Indicatii

Abdominoplastia nu inlocuieste scaderea in greutate sau un program adecvat de exercitii fizice. De asemenea, prin aceasta interventie nu se pot corecta vergeturile din zona abdomenului, dar, uneori, acestea pot fi eliminate sau ameliorate intr-o oarecare masura atunci cand abdominoplastia este efectuata in zona situata sub ombilic.