Liposculptura este o tehnică avansată de liposucţie, uşor diferită faţă de tehnicile convenţionale de liposucţie. Este utilizată în mod special în procesul de conturare a corpului, prin care îndepărtarea şi câteodată remodelarea grăsimii scoate în evidenţă proeminenţa şi definirea muşchilor şi corectează anumite probleme ale unor zone ale corpului, precum abdomenul, bărbia şi gâtul. În mod normal este realizată cu anestezie locală, astfel se pot evita tumefierea şi hematoamele asociate cu forme mai timpurii de liposucţie. O soluţie anestezică este injectată în zona tratată pentru a comprima arterele şi vasele de sânge şi pentru a menţine la minim hematoamele şi tumefierea.

Liposculptura se deosebeşte de liposucţie în principal datorită faptului că liposculptura îndepărtează cantităţi mai mici de grăsime şi este legată, mai degrabă, de remodelarea corporală şi de o remodelare mai subtilă a anumitor zone ale corpului. Este utilizată în zona abdomenului, partea superioară a coapselor, spate şi partea superioară a braţelor.