Clinica Zetta – centru de excelenţă în chirurgie plastică estetică şi reparatorie

Medici salvatori ai victimelor de la clubul Colectiv

spt 90405000

 

Emanuel Albu este Medic Primar în Chirugie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reconstructivă și Doctor în Științe Medicale. Lucrează de 18 ani la Spitalul Universitar de Urgență București, este parte din specialiștii Zetta și este unul dintre medicii care a depus eforturi de nedescris pentru a salva vieți în urma accidentului petrecut la clubul Colectiv. Are mâini de aur și un suflet pe măsură, iar echipa Zetta este profund recunoscătoare și îi mulțumește pentru profesionalismul de care dă dovadă.

 

30 Octombrie, o noapte cumplită care ne-a schimbat pe toți cei rămași să luptăm cu amintiri ce nu vor fi uitate niciodată.

 

Povestea de mai jos se derulează prin ochii și trăirile domnului doctor Emanuel Albu.

În seara de 30.10.2015 am ajuns târziu acasă, deși în ziua precedentă fusesem de gardă. Un SMS primit la ora 23.30 din partea șefului de gardă din ziua respectivă, Dr. Ina Petrescu, mă chema de urgență la spital pentru un accident colectiv cu foarte mulți arși. Am ajuns destul de repede; nici nu știu dacă a durat mai mult de 20 minute… În timp ce mă schimbam, am aflat că unul din pacienții cei mai gravi este dus într-o sală de operație de la etajul 3. N-am stat pe gânduri, am știut din prima secundă după ce l-am văzut că este cazul de care vreau să ma ocup. Pacientul meu, un tânăr de 19 ani, avea arsuri grave pe mai bine din 90% din suprafața corpului, leziuni inhalatorii, iar pe zona superioară a corpului, arsurile erau pe toată grosimea.

 

Intervenția a început la câteva minute după miezul nopții și s-a terminat după câteva ore. O astfel de intervenție chirurgicală are câteva obiective importante: protecția căilor aeriene prin intubație, curățarea sistematică a întregii suprafețe corporale, protecția circulației membrelor și toracelui prin incizii longitudinale pe zonele cu arsuri profunde și protecția generală a pacientului împotriva infecției și hipotermiei cu pansamente specifice.

 

După operație a fost transferat pe secția ATI în grija colegului meu, Dr. Cristian Boroș, eu asigurându-mă de repansare și evaluarea leziunilor. Au fost de la început alături de mine Dna. Dr. Vrâncian Viorica și colegii mei rezidenți, Dr. Hussein Shamieh și Dr. Alex Bănică, pentru care le mulțumesc pentru dăruire și efortul depus.

 

După 48 ore de stabilizare am început debridarea enzimatică a zonelor care conțineau arsuri dermice profunde, cu șanse teoretice de vindecare spontană (membrele inferioare, piept și abdomen), după un protocol care durează 4 ore/aplicare.

 

În data de 04.11.2015, într-o operație care a durat peste 8 ore, au fost recoltate grefe subțiri de piele de pe mici suprafețe nearse ale pacientului, și expandate 1/3. Cu ele am reușit să acoperim în totalitate membrul superior drept și, parțial, brațul stâng. Pieptul și abdomenul au fost tratate hidochirurgical și acoperite cu allogrefe.

Din echipa chirurgicală au făcut parte Dr. Dan Ioniță, Bogdan Prisăcaru și Cristina Stoica de la Spitalul Grigore Alexandrescu, și Dr. Adrian Alexandru și Dr. Hussein Shamieh din Spitalul Universitar. Niște oameni minunați care merită toată aprecierea.

 

Kit-uri de pansament pentru terapie cu presiune negativă continuă au fost aplicate pe ambele extremități superioare și conectate la două sisteme Renasys.

 

În zilele care au urmat, pacientul a rămas stabil, edemul facial masiv s-a remis treptat, iar zonele acoperite cu autogrefe au evoluat favorabil. Zona trunchiului a rămas critică, fără mijloace de acoperire imediată.

 

Sâmbătă dimineața am prezentat cazul unui chirurg plastic din Marea Britanie, reprezentantă a NHS, și seara am primit vestea că pacientul meu a fost acceptat de un mare centru de arsuri din Marea Britanie și urma să plece a doua zi. După 10 ore de pregătire, incluzând pansamentul de transport și documentele însoțitoare, pacientul a părăsit Spitalul Universitar de Urgență București cu destinația Anglia.

 

În zilele următoare am încercat să aflu noutăți despre starea lui. În dimineața zilei 11.11, mă aflam în sala de operație când am primit vestea că pacientul meu decedase.

 

În SUA, rata mortalității pentru arsurile de peste 90% din suprafața corpului este de 85% (http://www.ameriburn.org/2015NBRAnnualReport.pdf); rămâneau 15 procente de speranță pentru care nici un efort nu a părut prea mare.

 

Aș fi vrut să pot face mai mult.

 

Aș fi vrut ca o astfel de dramă să nu fie posibilă. 

 

Emanuel Albu MD, PhD