fata5a

Lifting facial midface

 

programare

 

Liftingul facial midface reîntinereşte zona mijlocie a feţei, de la pleoapa inferioară până la buza superioară, prin repoziţionarea ţesuturilor lăsate şi creşterea volumului ţesutului moale care se diminuează din cauza înaintării în vârstă, expunerii la soare şi gravitaţiei.

Procedura de lifting facial midface durează aproximativ două ore. Pe parcursul intervenţiei, se va administra medicaţie specifică pentru confortul dumneavoastră. Opţiunile includ anestezia generală sau sedarea intravenoasă şi anestezia locală. Chirurgii și anesteziștii noştri vă vor recomanda cea mai bună soluţie pentru dvs.

 

Recuperare

După terminarea intervenției, veți avea un pansament în jurul feței, pentru a reduce tumefierea și învinețirea. Vi se vor oferi instrucţiuni specifice care includ: cum să îngrijiţi zona unde s-a intervenit chirurgical, medicaţia recomandată pentru vindecare şi reducerea riscului de infecţie, îngrijirile specifice ale zonelor operate şi precauții generale, precum şi consultaţiile postoperatorii. Vă veţi putea întoarce la muncă în şapte până la paisprezece zile de la intervenţie. Este recomandat să evitaţi activităţi fizice solicitante în primele trei săptămâni de la operaţie. Rezultatele sunt în mod normal permanente. Utilizarea protecţiei solare pe viaţă vă va ajuta să menţineţi un aspect întinerit prin reducerea efectelor nocive ale expunerii la soare și încetinirea îmbătrânirii. În plus, un stil de viaţă sănătos va contribui la prelungirea rezultatelor întineririi aspectului dvs.


Informaţii privind siguranţa şi riscurile aferente intervenţiei de lifting facial midface

 

Decizia de a face un astfel de lifting este una extrem de personală şi va trebui să evaluați dacă beneficiile reprezintă cu adevărat ceea ce v-aţi dorit şi dacă riscurile şi complicaţiile posibile sunt acceptabile. Chirurgii noştri vă vor explica în detaliu riscurile asociate intervenţiei. Veţi fi rugat să semnaţi formularul de consimţământ prin care vă exprimaţi înţelegerea deplină a procedurii, a riscurilor şi a eventualelor complicaţii.

 

Efecte secundare posibile:
• Tumefiere temporară
• Parestezii
• Slăbirea muşchilor faciali
• Ochi uscaţi

 

Riscuri:
• Infecţie
• Persistenţa tumefierii
• Persistenţa ochilor uscaţi
• Slăbirea permanentă a muşchilor sau parestezii permanente a anumitor zone.

 

 

preturi programare

 

Ne vom bucura împreună atunci când arătaţi şi vă simtiţi Zetta bine!

Clinica Zetta - medici aproape de tine!

 

Follow us on:

https://www.facebook.com/ClinicaZetta

https://twitter.com/ClinicaZetta

https://www.linkedin.com/company/clinica-zetta

https://www.youtube.com/ClinicaZetta