Vertijul paroxistic poziţional benign (VPPB) este o afecţiune ce determină vertij, ameţeală şi alte simptome. Oamenii descriu vertijul ca o senzaţie în care simt că se învârt sau că mediul înconjurător se învârte în jurul lor.


Simptomele VPPB sunt aproape întotdeauna precipitate de o schimbare a poziţiei capului. Ridicarea din pat sau întoarcerea de pe o parte pe alta sunt mişcări problematice. Unii oameni se simt ameţiţi şi nesiguri când îşi ridică capetele să privească în sus. O apariţie intermitentă a acestor simptome este frecventă.

Vertijul se clasifică în trei mari categorii:
· Vertijul periferic, datorat unor tulburări la nivelul sistemului nervos periferic (parte a sistemului nervos în afara creierului şi a măduvei spinării)
· Vertijul central, produs de tulburări la nivelul sistemului nervos central (parte a sistemului nervos ce include creierul şi măduva spinării)
· Vertijul de alte cauze, tulburări ce includ alte sisteme al organismului, medicamente, cauze psiholgice, etc.

Circa 20% din toate cazurile de ameţeală se datorează VPPB. În circa jumătate din toate cazurile sunt idiopatice, adică nu au o cauză identificată. VPPB este de asemenea asociat cu migrena.


Afecţiunile sistemului nervos periferic produc majoritatea cazurilor de vertij. Cea mai frecventă dintre acestea este vertijul paroxistic poziţional benign (VPPB), nevrita acută vestibulară (NAV) şi boala Meniere.


Testele de diagnostic a VPPB includ teste ce explorează nistagmusul caracteristic (mişcări sacadate ale globilor oculari), cum ar fi testul Dix-Hallpike şi electronistagmografia (ENG).
Mişcările de repoziţionare, incluzând manevra Epley şi manevra de eliberare Semont sunt foarte eficiente în tratamentul VPPB şi pot fi efectuate în cabinetul unui specialist în circa 15 minute. Scopul acestor manevre este de scoate otoconiile detaşate dintr-unul din canalele semicirculare. Tratamentul poate cuprinde exerciţii personalizate de terapie fizică vestibulară menite să “reantreneze creierul”.

 

Cum este diagnosticat vertijul?
Determinarea cauzei vertijului poate fi foarte dificilă. Nu numai că sunt cauze multiple de vertij, dar simptomele ameţelii în sine pot fi greu de descris. De asemenea, anumite forme de ameţeală se pot suprapune sau coexista. Cauzele multiple de vertij sunt comune, în special la pacienţii vârstnici. Unele teste diagnostice pot să nu fie utile la pacienţii vârstnici, la care ameţeala şi vertijul sunt comune.


Istoricul bolii. Aspecte importante de menţionat sunt:
· Calitatea simptomelor (o descriere a vertijului în sine)
· Apariţia şi durata vertijului
· Severitatea vertijului în timp
· Ce ameliorează sau agravează vertijul (stimuli)
· Simptome asociate
· Afecţiuni medicale cronice şi probleme psihologice
· Factori de risc pentru boli vasculare
· Medicaţia folosită

 

Apariţia şi durata simptomelor.
În general, cu cât simptomele durează mai mult, cu atât mai probabil vertijul este de cauză centrală. Vertijul periferic are, în general, un debut mai brusc decât cel de cauză centrală.


Stimuli.
Ştiind ce determină vertijul poate fi util în aflarea cauzei. Schimbările de poziţie ce produc vertij, cum ar fi întorsul în pat, aplecarea din mijloc sau aplecarea capului spre spate sugerează VPPB. Stresul sau alţi stimuli pot produce migrenă şi astfel declanşa vertijul indus de migrenă. Stresul, atacurile anxioase sau de panică pot produce hiperventilaţie ce pot produce vertij. Vertijul asociat cu schimbările de presiune în urechi, traumatisme craniene, efort excesiv şi/sau zgomote puternice poate fi produs de o fistulă perilimfatică.


Simptome asociate.
Cele mai utile simptome în determinarea cauzei unui vertij sunt greaţa şi vărsăturile, hipoacuzia, tinitusul şi alte simptome neurologice.

 

Manevra Epley

Manevra Epey sau repoziționarea este o manevră utilizat pentru a trata vertijul pozitional paroxistic benign ( VPPB ) . Aceasta acționează prin permițând particulelor plutitoare din canalul semicircular afectate să fie relocate , folosind gravitatia. Acesta este adesea efectuata de catre un medic ORL după confirmarea unui diagnostic de VPPB folosind testul Dix - Hallpike si are o rata de succes raportat între 90-95% . Această manevră a fost dezvoltat de Dr. John Epley și descris pentru prima data in 1980.

Cum se face:
• pacientul sta in pat cu picioarele intinse si cu corpul la 90 de grade.
Medicul va roti capul de partea urechii afectate si il va intinde pe pat; mentinandu capul cu bratele la 45 de grade fata de planul patului; veti ramane in aceasta pozitie 2 minute;
• mentinand aceeasi pozitie a corpului veti intoarce capul la 180 de grade . Este posibil ca la aceste manevre sa apara senzatia de vertij, uneori chiar si cu senzatie de greata. Pozitia se mentine 2 minute
• va veti intoarce cu tot corpul si veti intoarce si capul astfel incat sa priviti podeaua, ramanand asa 2 minute;
• ultima etapa consta in ridicarea corpului la 90 de grade, mentinand aceasta pozitie tot 2 minute.


Medicul observă ochii pacientului pentru nistagmus. Întreaga procedură poate fi repetată de încă două ori. În timpul fiecare pas al acestei proceduri, pacientul se poate confrunta cu unele amețeli. În urma tratamentului, medicul poate oferi pacientului un guler moale, de multe ori purtat pentru restul zilei, pentru a evita orice poziții capului. Pacientul poate fi instruit să fie precaut cu anumite miscari. Gulerul moale este îndepărtat înainte de culcare.


Este încă incert dacă restricțiile de activitate ca urmare a tratamentului îmbunătățesc eficiența manevrei . Cu toate acestea, pacientii care nu au fost instruiti in privinta restricțiilor de activitate necesita una sau doua sesiuni suplimentare de tratament.