Adina Margaritescu

 

Dr. Adina Mihaela Mărgăritescu este medic specialist în Dermato-Venerologie.

 

A absolvit facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF, în anul 2008, iar din 2009, și-a început activitatea de medic rezident în cadrul Secției I de Dermatologie a Spitalului Colentina, sub îndrumarea dnei. Prof. Dr. Olga Simionescu, devenind medic specialist, în 2013.

 

Pe parcursul rezidențiatului, a obținut atestate în dermatocosmetologie (peelinguri chimice, PRP, mezoterapie, proceduri estetice), dermatoscopie și Lasere în dermatologie, și a efectuat voluntariat atât în cadrul secției de Dermatologie, cât și în secției de Chirurgie Plastică și Reparatorie a CMDTAMP - București.

 

A participat la numeroase congrese și conferințe de specialitate, a scris multiple lucrări în publicații de specialitate, dar și articole în revistele de frumusețe.

 

În 2009, a câștigat premiul I la concursul "Academician Șt. Gh. Nicolau", acesta fiind dedicat medicilor rezidenți.

 

Este membră a Societății Române de Dermato-Venerologie, a WOSIAM și, din 2014, face parte din echipa Zetta.

 

Consideră că într-o lume competitivă, aspectul fizic este important pentru fiecare persoană și nu o dovadă de "vanitate pură", frumusețea fiind înainte de standardele impuse de societate, o stare de spirit.